Ascultam fragmente uitate ale melodiei pe care i-o fredonam in fiecare seara.Glumeşti?E ora 23,e întuneric şi frig,e gheaţă în interiorul meu.Mi-am întins mâna fără e vlagă înspre telefon.M-am trezit plimbându-mi degetele frenetic pe tastele jegoase.
Lumina s-a aprins brusc în bucătărie.
-Ce faci mă?
Era Paul.Nu ştiu ce vrea,de ce dracu vrea să vorbească.
-Avem două grame.
M-am uitat scârbită spre el,căutând disperată bricheta.
-Nu vreau,ieşi!
-Uite ce e,Jojo.Nu vreau să par un dobitoc,dar te-ai băgat în asta.Prinzi curaj şi îtî faci treaba.Tre’ să îi potolim cumva.
Am bătut cu pumnul în masa de sticlă pregătindu-mă pentru un ţipăt.
-Nu mă bat cu nimeni,handicapatule!Ce căcat nu întelegi?
Mi-a înfipt mâna în gât,stingându-mi ţigara pe piciorul plin de vânătăi.Am înghiţit în sec,apoi i-am muşcat mâna.
-O sa mori,căcatule!Mă auzi!?

E întuneric.Când nu te orbesc luminile farurilor,se vede cerul, puzderie de stele.Lovesc cu piciorul o cutie de bere,care sare departe,zăngănind.Aş vrea să îmi ridic braţele şi să mă învârt,să fac stelele să se rotească,dar nu am găsit in buzunar decât un băţ de la o acadea şi am inceput să imi zgârii buzele,pană am simţit că una din cusături a cedat.Sângele mi se prelingea pe bărbie,apoi se scurgea pe geaca neagră de piele.Nu am recţionat decât în momentul în care am zărit farurile maşinii din depărtare,mâine sper la o zi mai bună.

Plutesc,pluteşti,plutim

Nu ştiu ce să zic.Iar mă pierd cu firea în momentele nepotrivite ale zilei.Plutesc,apoi mi se taie aripile.Lumina mă orbeşte şi cad,apoi mă ridic şi-mi scutur pantalonii de lumină.Apoi plutesc...

De ajuns

Am hotărât să tac.Tăcere şi suspine pe fundal timp de 5-6 minute.Şi finalul…cu ale lui lacrimi şi rugăminţi.Liniştea persistă şi ştiu doar că-l aud plângând.Ştefan şi sufletul meu plângeau la unison,zbierau şi băteau cu ai lor pumni disperaţi în a mea fiinţă.Mi-am plimbat disperată ochii prin baia rece şi întunecata,apoi am întins mâinile spre ale mele lacrimi.Am închis ochii cu o apăsare intensă,apoi ca într-o tornadă de sentimente am lovit oglinda transformând-o în cioburi,aşteptând durerea.


Răsăritul m-a surprins fumând o ţigară pe balconul apartamentului.Oraşul abia se trezise,se mişca lent,cu o amorţeală ce mă atinsese şi pe mine.Mă legănam isteric pe scaunul de lemn,scârţâind.Mâna îmi era lovită şi tremura de frig,sufletul de durere.Dimineaţa s-a scurs ca printr-o clepsidră şi nu mi-am dat seama decât la sfârşit că mă aflam la şcoală,ţinând capul pe bancă,ascultându-mi gândurile.
Mi-am ridicat privirea şi l-am văzut rezemat de tocul uşii.Privirea mă implora să îl urmez.Şi asta am făcut.
-Eşti sigur?
-Da,a răspuns cu privirea spre pământ.
-Atunci spune-mi acum că ma părăseşti.
-Sunt prea slab,ţi-am zis…
-Da,ai zis.L-am mângaiat uşor pe faţă,iar el îmi urmărea disperat mâna plină de răni adânci şi proaspete.A înghiţit în sec.De ajuns,mi-ai zis tot ce trebuia,am zis în timp ce îmi retrăgeam mâna.

Când văd poze cu tine mă pierd cu firea

Intră în cameră,deranjat de fum.Face o grimasă,apoi se aşează.
-Cine eşti?
-Uitare.
-Mă ameţeşti.
A început să râdă,râs isteric.Ştii ce zic?
-Masochism!
S-a oprit brusc,apoi s-a întors disperat ca şi cum ar fi vrut să mă lovească.Am închis ochii.
Lumini,umbre,panică,sunete auzite de sub apă,disperare,panică din nou.
LINIŞTE.Ştii ce zic?
Am deschis ochii,încercând să focalizez ceva prin ceaţa ce tocmai s-a depus.Îmi vine să vomit de durere.
Pe perete scria cu lacrimi:Când văd poze cu tine mă pierd cu firea..
Şi-mi zic iar în gând:"masochism"

Suflet gol

Nu vedeam niciun motiv să îmi fie teamă. Nu-mi puteam închipui niciun lucru de care îmi mai putea fi frica, cel puţin nu fizic. Am început să când o melodie de la Blink 182 şi să râd isteric, însă era doar o reacţie adversă a depresiei mele.
– E drogată!
– Ce e păpuşă, iţi e poftă de scanc? Te asigur că nu sunt drogată, doar mă distrez.
Este unul dintre puţinele avantaje pe care le ai atunci când pierzi TOTUL. Eşti liber să faci ce vrei atâta timp cât nu mai ai pe nimeni care să sufere lângă tine şi pentru faptele tale. Eram în mijlocul străzii când o maşina se apropie în viteză. Ş****n se intoarce nervos:
– Ai innebunit? Vrei să te sinucizi ?


Va urma!

Aştrii-n dar

Rochia-mi flutură bizar ca o aripă plăpândă a unui fluture de mai şi atârnă pe pavaj.
Mă simt ca pe o plajă fară nisip,ca langă o mare abia secată,doar briza ce bătea mai puternic decât de obicei.
Mă ridic pe vârfuri să văd lumea-mi iubită,să-ţi găsesc părul răvăşit prin haosul junglelor.Te-am găsit,iubit uitat!Te-am găsit..
Îmi ridic lin mâinile către cer şi-ating luna.Parcă-mi gâdila încheieturile mâinilor ca un sărut de-al tău.Uitat sărut..
Mă aplec cu grijă şi îi întind palma,împreună cu luna şi câteva stele.
Ţine-mi tu aştrii,căci eu voi învarti soarele pentru tine,să îţi adape buclele cu lumina sa.

Ameţeală de octombrie

Da,şi cum spuneam.L-am invitat la cappuccino în timp ce-mi urmăream undele corpului în oglinda din baie.Refuză elegant după care îi spun politicos că mă doare-n cot de decizia lui.Nu,glumesc,mi-a părut rău.Adevărat că nu-mi păsa de nimic atât timp cât ştiam că întalnirea rămâne stabilită indiferent de locaţie,băutură,cu ţigări sau fără.
Mă simţeam pregătită,deşi fizic eram semi-îmbrăcată cu-n halat,deşi părul urla de nepăsare,deşi machiajul era inexistent.
Ora 9 juma' dimineaţa,apoi am ameţit.

World isn't watching us

Stătea rezemată de spătarul rece al scaunului.A pocnit uşor din degete pe muzica de pe fundal,apoi şi-a muşcat buzele,îndepărtând tot rujul roşu rămas de peste zi.Nimic nu se întamplase,nimic nu apăruse la pocnitul de mai devreme.Clipeşte cu o rapiditate ce-mi sugera agitaţie interioară.A pierdut totul,ştiu asta.
Muzica încetase de o veşnicie,lumina pâlpâia de oboseală,iar cuvintele încetau să apară.Se lăsa batută.
Nu,nu.E prea inteligentă.Îi vad degetele mergând uşor spre paharul cu alcool,încercând să mascheze tremurul.Nu îi mai pot prevede următoarea mişcare.E prea şireată,prea îmi ameţeşte gândurile cu genele-i lungi,cu buzele-i senzuale.Ce urmează,ce urmează?
Linişte deplină.Apoi urletele gândurilor ucigaşe.Ale mele,ale ei?
A bătut din palme.Lumina s-a stins..
Mă arde pieptul,mă dor obrajii,mă sfâşie lacrimile..

I need you just to breathe..said the lover

Stai cu mine.Am nevoie doar de respiraţia ta.
Mângaie-mi ploapele cu lacrimi
Zdrobeşte-mi sufletul cu amintiri şi-apoi mâzgăleşte-mi inima cu puţin din puţinul tau.Lasă-ţi aroma-n parul meu,joacă-te cu-n zambet,încălzeşte-mă...
Fă-mă fericită,iubite.Imprimă-ţi fericirea-n a mea moarte

Cum am ajuns la dezamăgire...

Poate că lucrurile degenerează exagerat de mult atunci când ura ne stăpâneşte trupul,dar mai ales mintea.De aceea,până şi explicaţiile filosofice şi mult îndrăgite de iubitorii falsului raman ale naibii de seci.Lucruile se complică şi mai mult odată cu uitarea acestei furii interioare şi intrepretarea ei ca o simpla iubire neâmpărtăşită.
Mă termina pur şi simplu.Mă distruge masiv incepând cu cel mai mic organ şi terminând cu sufletul fragmentat deja in bucăţi casante.
Şi ce e mai rau decât să iţi conştientizezi propria cădere?Ce e mai greu decât să simţi depărtarea şi suflul rece al neantului?
Salvarea trebuie să apară odată şi odată.
Devreme sau târziu.Înainte sau după.
Cu plânsete şi urlete.Cu zâmbete şi gingăşii.
Şi ştii ce?Lucrurile nu se schimbă niciodata.Noi ne schimbam,iar tendinţa de a diviniza lucrurile şi de a ne folosi de oameni creşte cu fiecare secundă.De ce nu viceversa?
Ne schimbăm doar când aerul greu de suferinţă interioară ne obligă.Ne schimbăm şi mai bine nu am face-o.
De astăzi îmi rog umil propria-mi persoană să se schimbe,să scape odată de ruptura aceasta dureroasă.
Rugăminţi zadarnice şi plecăciuni smerite-n faţa sufletului neîmpăciuitor ce se opune cu desăvârşire fericirii noastre,fericire atinsă doar în drama propriilor vise.

Orizonturi noi,orizonturi albe

Sute de minute au trecut pe lângă mine ca într'o tornadă,una amestecată cu fragmente de pe tot parcursul vieţii mele. Cronos îşi bate joc de mine?
Mă simţeam atât de slabită,deloc in stare să'mi pot mişca trupul. Simţeam strânsoarea mâinilor noastre.Simţeam căldura din palma mamei.
Am deschis inconştient pleoapele. Eram uimită de tot ce se intamplase.Aseară nu am ajuns acasă.
Mi'am muşcat limba cu perversitate ca să nu îi pun niciuna dintre intrebările care'mi năvăleau în minte. Raţiunea era probabil întunecată de oboseală,dar speram că,dacă amânam discuţia,mai puteam petrece cateva ore impreuna cu ea.
M'a sărutat pe frunte,iar eu m'am afundat intr'un somn adanc.Somn?Sau nu.
Orizonturi noi,orizonturi albe..

Fericire deplina atinsa intr-o drama

6minute

"La dracu!"Am inceput să înjur în gând,sau cu voce tare,nu ştiu,pentru că raţiunea îmi era întunecată de nervi.M'am ridicat greoi şi mi'am strâns lucrurile.Apoi m'am uitat în geamul jegos al cinematografului unde mi'am văzut ochii plânşi,părul încurcat şi buzele roşii.
Dieter mă privea amuzat prin geamul crăpat al uşii.
-Tu crezi defapt că sunt un tip sensibil şi întruchiparea cristică a iubirii perfecte,nu?!
-Nici vorba,băi!Eşti un dobitoc.
A început să râda,apoi şi-a transformat exteriorizarea-n versuri compuse de el.Era rândul meu să râd,căci ştiam un lucru clar;dacă te afli vreodată într-o scară şi auzi cântându-se ceva,ieşi dracului afara!Nu mai sta pe ganduri.Tai-o!
A încetat odată cu gândul meu.
-Nu sunt monstrul despre care ai auzit că vorbesc supăraţii de pe aici.Toată viaţa m-am definit prin ceea ce am combătut,a spus-o pe un ton ferm.
Poţi inhala formaldehidă,iar după o doză solidă te ia cu crampe la stomac şi vomă.Criză de ficat,şoc,moarte,insă cu tonul acesta al lui Dieter te duci direct în şoc.

Fragmente de fericire

Prosopul se clătina uşor la respiraţia mea suavă.Noaptea îmi mângâie înnebunită gândurile ucigaşe,sinucigaşe.Luna cântă sonatele care mai devreme răsunau din operă.Arahnide uriaşe mi’au invadat gâtul alb,îmi sugeau fiecare picătură de sânge din buzele cusute,zdrobite.Bogdan sunase de patru ori consecutiv,probabil a văzut mesajul sec pe care i l’am trimis acum o oră.Îi auzeam disperarea srigându’mă.Nu ştiu ce să zic.Poate că am învăţat să îmi hrănesc conştiinţa cu regrete.Ce grea atârna iubirea crudă pe care i’o port lui Ştefan,ce durere cumplită îmi provoacă cu indiferenţa asta.
Durerea de acum trei minute a disparut şi a fost înlocuită de un gol uriaş în stomac.Picăturile încete de apă se auzeau din cabina de duş,iar agitaţia de afară le zdrobeau sunetul.
Telefonul urla iar.Bogdan.
-Amice! Mă izolez!Lasă’mă!Am început să râd ştiind că mi’a înţeles gluma.
-Vai Jojo! Camere friguroase,duhori,senzaţii lugubre.Sunt 99% sigur că erai în baie.
Am tăcut aşteptând durerea pe care o auzeam ţipând înăuntrul meu.Nu eram amorţită,ci perfect conştientă de situaţie.
Şi m’a învaluit.Capul,mâinile,picioarele.Acum spre glezne,sâni.Obraji,buze.Sunt goală,iar mi’a atins inima,iar bate aşteptând vindecarea.
-Nu e momentul potrivit,o să vorbim când vei avea nevoie de mine cu adevărat.Sună’l!
M’am aşezat în pat îmbrăcată,sfâşiată de durere şi de somn.Am închis ochii.
Vezi tu, dacă ieri nu am fost cine voi fii mâine, nu inseamnă că nu voi mai fii eu.
Eu pot fii oricine, iar eu pot face orice,fiindcă doar eu voi trai cu mine,iar "mine" se schimbă în funcţie de concluziile sinelui din aceea zi.Acum este prea devreme pentru regrete,însă este foarte târziu pentru păreri de rău.M’am îndrăgostit grav,jur!
Dimineaţă m’am trezit cu urletul animalelor de prin casă.Se pare că băieţii mi’au luat’o înainte.Nu’mi amintesc cum naiba am adormit,a fost frumos zic.M’am dat jos din pat,râzând de hainele mototolite şi de părul nearanjat.Mă simţeam plină de energie,exact opusul stării serii anterioare.Afară soarele imi zâmbea,iar Bucureştiul mă striga înnebunit de ideea că sunt doar a lui.
M’am aranjat neglijent,atât cât să arat fresh,apoi m’am dus în bucătărie,îmbătată de mirosul de cafea proaspăt desfacută,exact ca în reclamele alea idioate şi stau să mă gândesc că e totuşi o boabă de adevăr acolo.Sau de cafea!
M’am oprit în pragul uşii albe,savurând aroma ce plutea prin toată mintea şi’mi înnebunea simţurile.Au rămas stânci cu privirile spre mine. Erau cinci băieţi.Toţi bruneţi,de vârsta verilor mei.Fumau şi sorbeau stângaci din ceştile colorate de cafea.Păreau de zahăr,aşa muţi,fixându’mă cu privirea.
-Bună dimineaţa,băieţi!V’aţi îmulţit,văd!
-Jojo,ei sunt..se ridică Răzvan eliberându’mi scaunul roşu.
-Hai mă,lasă astea.Nu vă reţin mult.Vreau doar o cana mare şi nişte cafea.
Şi’au reluat discuţia total neinteresantă,trăgând discret cu ochiul spre mine în timp ce fredonam o melodie de la radioul de pe raft.Mă roteam şi radiam a fericire,bucurându’mă în continuare de o stare exceptională.
Pe la douăşpe şi jumătate eram gata de plecare.M’am uitat în oglindă,încruntându’mă.Ha!
Când dau să ies pe uşă,gândindu’mă ce troleu sa iau,cum unde şi..
-Jojo!
-Da?Mă întorc confuză spre uşa de la bucătărie.Stătea sprijinit de tocul uşii,iar soarele îi trecea raze jucăuşe prin parul saten.Purta un hanorac negru şi nişte jeanşi skinny,gri închis.Zâmbea satisfăcut în timp ce îl studiam cu nesimţire..Inima mi'a stat,am inchis ochii in timp ce buzele'mi tremurau la simtul racorii ce ma mangaia prin geamul deschis

She falls asleep and all she thinks about is you

Jul: acu mi-ar placea sa fiu intr-o casuta pe plaja, undeva unde e nisipu' alb si frumos, si sa staaau si sa beau suc de mere
Jojo: vaai
Jojo:
Jul: am asa o stare
Jul: dreamy
Jojo: mie mi'ar placea sa fiu in linistea aia deplina de la tara
Jojo: in patul meu cu lenjerie neagra
Jojo: cu stefan,razand
Jul: ti-e dor de stefan?
Jojo: da
Jojo: rau

...
Jul: dar pe voi tocmai relatia asta va tinea atat de legati..el nu simte ca daca s-a terminat relatia, intr-un fel, te-a pierdut?
Jojo: asta vorbeam aseara cu o prietena
Jojo: si mi'a zis
Jojo: el ar trebui sa fie constient ca te'a pierdut.el a pierdut ceva,el a renuntat la tine. tu nu ai pierdut nimic..decat pe el,fizic
Jul: da, nu ai pierdut..pentru ca trecutu mereu o sa il ai in minte..tot ce pierzi e ce putea fi in viitor
Jul: si defapt..nu ai pierdut nimic din viitor..pentru ca nu poti sa pierzi ceea ce nu ai..
Jul: deci..da, intr-un fel are dreptate
Jojo: mi'e greu oricum. oricat de mult as rade,oricat de fericita as parea..dupa am un moment in care ma macina tot felul de chestii
Jul: te cred

Nu stiu cum se numeste asta,cadere in gol

Si'a prins centura in talie muscandu'si buzele pana ce dadea de sange.Nu stiu daca o durea sau nu,nu zicea nimic,iar daca plangea insemna ca e fericita mai nou.Defapt ea imi plange tot timpul,pe umar,la telefon.Eu sunt prietena ei cea mai buna,adica eu nu exist.A trantit usa plina de nervi,plina de amintiri,plina de planuri.Astazi nu mai plange,astazi e suparata.Stai numai sa o prind din urma si revin.
-Jojo!
-Mars,pleaca!Azi nu plang,nu am nevoie de tine!
Si'a trecut mana prin par cu o eleganta superioritate,si'a ridicat privirea in sus ca si atunci cand vrei sa iti tii lacrimile,sa nu o ia la goana.Treaba asta cu lacrimile e asemeni ploii,odata inceputa..
Am luat'o de mana intr'un final,iar e langa prapastie,iar imi scapa din ochi.Asa e ea.Nu stiu cum se numeste asta,cadere in gol,caci ma trage dupa ea din ce in ce mai jos.
-Nu vrei sa ne intoarcem sus totusi?

Eu ti'am alergat prin vene

Eu ti-am alergat prin vene..
Ti-am suflat cu dor pe gene..
Eu ti-am upgradat sarutul...
Ti-am iubit necunoscutul....

Am fost zmeul tau mereu
Sa ma tii in vant nu-i greu...
N-ai stiut sa tragi d sfori...
Am cazut de mii de ori...am cazut de mii de ori...
....Trebuie sa zbor.....

Am cazut de mii de ori....
N-ai stiut sa tragi d sfori...
Sa ma tii in vant nu-i greu...
Am fost zmeul tau mereu

Ti-am iubit necunoscutul....
Eu ti-am upgradat sarutul...
Ti-am suflat cu dor pe gene..
Eu ti-am alergat prin vene..
...Trebuie sa zbor...

Sa fac dragoste cu ploaia...
Sa fac dragoste cu vantul...
Sa fac dragoste cu cerul...
Sa ma-ntind pe tot pamantul...

Stelele sunt zurii noptii..
Numai amintirea zilei...
Norii sunt cearceaf pe soare...
Ei ma vor uita de tine...
Vor uita de tine...vor uita de tine..
...Cand linistea va curge!!

Sa fac dragoste cu ploaia...
Sa fac dragoste cu vantul...
Sa fac dragoste cu cerul...
Sa ma-ntind pe tot pamantul...

Stelele-s pistruii noptii,
Luna-i amintirea zilei,
Norii sunt cearceaf pe soare,
Ei ma vor uita de tine,
Ma vor uita de tine,
Ma vor uita de tine,
Linistea va curge-n mïne...

Arsura

O tinea de mana in timp ce vorbeau serios despre amorurile apuse.
-Si pe ea,pe ea am iubit-o cel mai mult!a spus el nervos.
Fata a reactionat cu un zambet gata plans,descoperindu-si cumva fericirea printre lacrimile ce ii ardeau obrajii.El nu a observat.
-Inseamna ca asa voi spune maine sau candva,ca l'am iubit cel mai mult..pe el,el care ma tinea cu dragoste de mana mai devreme,a spus ea desprinzandu-si mana dintr-a lui si alergand haotic catre neant.

Oraselul de pe Marte

Centura de siguranta se aude slabindu-se,iar ea apasa pedala si franeaza cu o eleganta precizie.Opreste motorul si trage frana de mana in timp ce isi aranja tocurile inalte.Deschide poseta si scoate o tigara,asteptand.
In fata un bloc parasit isi marturisea durerea cu grilaje trantite si bucati mari de tencuiala cazute.Cerul gri prevestea ploaia peste orasul nostru trist,o lacrima prevestea furtuna in sufletul ei.Se uita agitata spre geamul deschis,caci fluturi gri de praf suierau fericiti ca si'au gasit un nou stapan.A apasat confuza butonul din dreapta si l-a inchis.Aici il astepta mereu pe el,aici nu mai e nimic acum.Nici urma de amintire,nici urma de zambet,de culoare.Un vant puternic darama copacii care acum ceva vreme se impuneau peste oras.Nimic,parca erau de plastic..
A ciocanit in geam disperat.
"Deschide!"
Era acolo,nu ii mai trebuia nimic.Cu un clipit involuntar i'a colorat viata de mai devreme.

Cateva poze din ultimele serii.
Fotograf,edit:Marin Stefan - St3fan3lboby ---- http://st3fan3lboby.deviantart.com

.Am cel mai bun fotograf langa mine,multumesc!