Am desenat pereți întregi cu amintiri,așteptând ca ploaia să-i șteragă,s-aducă prospetimea unui început.Am zgâriat mâini și am adunat lacrimi,așteptând.Gâtu-mi era ca seceta unui deșert,picioarele-mi tremurau,mâinile gesticulau semne de adio.Am înghițit în gol,am scris rânduri,am adunat cuvinte.


Nu a fost de ajuns,niciodată nu va fi...

Noaptea,târziu

Nu știu de ce își plimba nervoasă degetele pe tastele telefonului.Trimitea mesaje emanând o vibrație ciudată.Hm.
-Auzi?mi-a zis în timp ce fredona versurile cântecului de la radio.
-Ai adormit vreodata mai repede gândindu-te la el?
-Nu,niciodata,am răspuns somnoroasă.E și mai rău.Rămâi fără suflu și iți vine să plângi.
-Aha.
Mi-am întors corpul spre fereastră și am închis ochii.Furtună,șoc și disperare.M-am ridicat ca și cum ceva mi-ar fi ars spatele.
-Nu se poate!
-Da,stiu,mi-a zis.


Și-am înțeles că,de fapt,boala asta numită dragoste nu iartă pe nimeni,nici măcar pe cei cărora nu le dorim așa ceva doar pentru faptul că doare.

P.S:Știu,cu toții avem aceași părere.God damn thing!Iubirea nu există.Sunt de acord cu voi,dar de ce...?totuși?

Ascultam fragmente uitate ale melodiei pe care i-o fredonam in fiecare seara.Glumeşti?E ora 23,e întuneric şi frig,e gheaţă în interiorul meu.Mi-am întins mâna fără e vlagă înspre telefon.M-am trezit plimbându-mi degetele frenetic pe tastele jegoase.
Lumina s-a aprins brusc în bucătărie.
-Ce faci mă?
Era Paul.Nu ştiu ce vrea,de ce dracu vrea să vorbească.
-Avem două grame.
M-am uitat scârbită spre el,căutând disperată bricheta.
-Nu vreau,ieşi!
-Uite ce e,Jojo.Nu vreau să par un dobitoc,dar te-ai băgat în asta.Prinzi curaj şi îtî faci treaba.Tre’ să îi potolim cumva.
Am bătut cu pumnul în masa de sticlă pregătindu-mă pentru un ţipăt.
-Nu mă bat cu nimeni,handicapatule!Ce căcat nu întelegi?
Mi-a înfipt mâna în gât,stingându-mi ţigara pe piciorul plin de vânătăi.Am înghiţit în sec,apoi i-am muşcat mâna.
-O sa mori,căcatule!Mă auzi!?

E întuneric.Când nu te orbesc luminile farurilor,se vede cerul, puzderie de stele.Lovesc cu piciorul o cutie de bere,care sare departe,zăngănind.Aş vrea să îmi ridic braţele şi să mă învârt,să fac stelele să se rotească,dar nu am găsit in buzunar decât un băţ de la o acadea şi am inceput să imi zgârii buzele,pană am simţit că una din cusături a cedat.Sângele mi se prelingea pe bărbie,apoi se scurgea pe geaca neagră de piele.Nu am recţionat decât în momentul în care am zărit farurile maşinii din depărtare,mâine sper la o zi mai bună.

Plutesc,pluteşti,plutim

Nu ştiu ce să zic.Iar mă pierd cu firea în momentele nepotrivite ale zilei.Plutesc,apoi mi se taie aripile.Lumina mă orbeşte şi cad,apoi mă ridic şi-mi scutur pantalonii de lumină.Apoi plutesc...

De ajuns

Am hotărât să tac.Tăcere şi suspine pe fundal timp de 5-6 minute.Şi finalul…cu ale lui lacrimi şi rugăminţi.Liniştea persistă şi ştiu doar că-l aud plângând.Ştefan şi sufletul meu plângeau la unison,zbierau şi băteau cu ai lor pumni disperaţi în a mea fiinţă.Mi-am plimbat disperată ochii prin baia rece şi întunecata,apoi am întins mâinile spre ale mele lacrimi.Am închis ochii cu o apăsare intensă,apoi ca într-o tornadă de sentimente am lovit oglinda transformând-o în cioburi,aşteptând durerea.


Răsăritul m-a surprins fumând o ţigară pe balconul apartamentului.Oraşul abia se trezise,se mişca lent,cu o amorţeală ce mă atinsese şi pe mine.Mă legănam isteric pe scaunul de lemn,scârţâind.Mâna îmi era lovită şi tremura de frig,sufletul de durere.Dimineaţa s-a scurs ca printr-o clepsidră şi nu mi-am dat seama decât la sfârşit că mă aflam la şcoală,ţinând capul pe bancă,ascultându-mi gândurile.
Mi-am ridicat privirea şi l-am văzut rezemat de tocul uşii.Privirea mă implora să îl urmez.Şi asta am făcut.
-Eşti sigur?
-Da,a răspuns cu privirea spre pământ.
-Atunci spune-mi acum că ma părăseşti.
-Sunt prea slab,ţi-am zis…
-Da,ai zis.L-am mângaiat uşor pe faţă,iar el îmi urmărea disperat mâna plină de răni adânci şi proaspete.A înghiţit în sec.De ajuns,mi-ai zis tot ce trebuia,am zis în timp ce îmi retrăgeam mâna.

Când văd poze cu tine mă pierd cu firea

Intră în cameră,deranjat de fum.Face o grimasă,apoi se aşează.
-Cine eşti?
-Uitare.
-Mă ameţeşti.
A început să râdă,râs isteric.Ştii ce zic?
-Masochism!
S-a oprit brusc,apoi s-a întors disperat ca şi cum ar fi vrut să mă lovească.Am închis ochii.
Lumini,umbre,panică,sunete auzite de sub apă,disperare,panică din nou.
LINIŞTE.Ştii ce zic?
Am deschis ochii,încercând să focalizez ceva prin ceaţa ce tocmai s-a depus.Îmi vine să vomit de durere.
Pe perete scria cu lacrimi:Când văd poze cu tine mă pierd cu firea..
Şi-mi zic iar în gând:"masochism"